GHETELE NEVAZUTE ALE LUI MOS NICULAE MI-AU LASAT USA DESCHISA

In noaptea dinainte de- veni Mosul, mi-am lasat ghetele sub pat, curate.

 Erau de culoare maron, cu talpa moale, parca zbori in ele cand mergi. O trebuit s-alerg mult pan-am gasit ceva de genul asta, marca Sheckers, ceva care sa-mi foloseasca la spital, caci cu pacientii se cuvine sa te misti repede; cand te cheama, te poti furisa mai usor pe holurile spitalului. Unchiul meu (f. pretentios cu incaltamintea)mi-a sugerat sa-i daruiesc cuiva nevoias, dar n-am mai apucat.

 Sunt legata clei  de papuci.

Chiar si calatorind prin Europa vara asta, le duceam dorul;  nu-i luasem cu mine si m-am debarasat  de nu stiu cate perechi pe masura ce companiile aeriene acceptau numai o anumita greutate a bagajului.

Interesant si cu cantitatea(numarul) delimitata  de omenirea din noi , sau cu calitatea ce se supune sau nu cantitatii, etc. Trebuie sa existe o anume relatie intre aceste doua elemente, dar inca nu ma pot pronunta in privinta unei concluzii.

In fine.

Papucii ma duuuuuuuuuuc pe drumuri necunoscute .

 Ma poarta ca visul.

 Ma -nnoata -n miscare, ma nelimiteaza  in spatiul limitat,  ca-n valurile dansului ce se naste-n tine nevazut.

 Habar n-am sa horesc, dar papuceii magicieni ma povatuiesc un anume ritm pe care nu-l pot experia cu bocancii, de pilda.

 Desi, sa spun drept, chiar si-n bocanci, imi sfaraie picioarele. Is grei, botosi, cu sireturi nemiloase, groase, sforaind a apasare si jug.

In ciuda atator lucruri, bocancii se-aliniaza unui ritm  fulguind cu totul altfel de cum  li s-a menit.

Imi poruncesc sa ma misc vioi, desi  nu dezordonat, imi soptesc  sa-mi inlesnesc din viul din mine cu liniile ce  ma-ncadreaza.

Ghetutele fiicei mele, Fotini, erau si ele in asteptarea Mosului.

 Ale ei sunt  rosii, cu-ndoituri de petale argintii,cu talpa-ncrustata in alb de flori , cumparate de la un magazin din Bucuresti, carate-n spinare peste ocean, pana aici.

 Proful ei de educatie fizica s-a-ndragostit de cum se-ofera privirii : parca-s facuti pentru voinicei ce se-aventureaza-n jocul din codrul ce te-ndeamna a-i afla din tainele  si vrajitoriile lui  clocotinde(de multe ori ma-ntrebam in copilarie ca ce-o sa fac daca dau in codrii din jurul Baltenilor(jud. Vaslui) de-un lup salbatic, nemilos.

 Nu m-am intalnit niciodata cu un asemenea lup, dar groaza adasta in mine de ani de zile; abia mai acum 3 ani mi-a fost dat sa dau cu ochii de-un lup pe continentul Americii,  pe cand taiam iarba in spatele casei mele; se uita la mine linistit, de parca nu era deloc grabit a ma-nhata: doar ma privea cum mi se desirau in mine gandurile speriate c-acu, acu, oi intra-n gura lupului; Fotini era la fereastra terasei, a ghicit totul, si-a ramas inlemnita; dupa vreo 3 minute de asteptare incordata, lupul se retrage in padure, la fel cum a venit.

 A doua zi , televiziunea anunta la stiri ca publicul sa se fereasca de lupi in zona sudica din Stillwater, Minnesota.

Stirile lor vin si-asa prea tarziu pentru mine.

Eu n-am avut cum sa ma feresc de primejdie).

Ei, da sa revin la usile lasate deschise de Mosu.

Cand ma-ntorc de la servici a doua zi, dimineata, gasesc usa de la garaj deschisa, si un avertisment  in usa de la intrare din partea politiei din zona ca,  de data asta , cu prilejul rondului lor de noapte, erau ei vizitatorii, dar ca , nu se stie, data viitoare le-or veni randul talharilor nemilosi…

Eu m-am cam razvratit in mintea mea.

De ce nu-l lasa pe Mosu sa-mi intre-n casa? Mai uita si El usa deschisa, ca-i prea ingreunat de ani si zile ce se cuvin rascumparate.

Ca doar de asta astept in fiecare an pe Mos Nicolae: sa ma cerceteze cu darurile lui bogate si colcaind de taine nesfarsite.

Multumesc, Mos Niculae!

Multumesc!

Ma plec adanc ierarhiei din gesturile tale neasteptate!

Posted in Uncategorized | Scrie un comentariu

DE CAND SI PANA CAND

De unde si pana unde-alearga undele

ce mana din vacarmul linistind din unda tremuranda?

De unde si pana unde-ar zace in privirea-ti

ceva de dincolo de-albul de mesteceni ?

De cand si pana cand ti-asvarli din ochii

ce vor a prind-un necuprins?

Ca prin nevis si pulbere de cant

mi-ngrop arcusul cel de altadat’

sa mi te pot purta neincetat.

Posted in Uncategorized | Scrie un comentariu

RASPUNS LA IMNUL SANZIENEI

RASPUNS LA IMNUL SANZIENEI din  http://ro.netlog.com/mr_bombanici/blog/blogid=1306298#blog

Nu am stiut c-au trebuit sa se scurg-atatea veacuri pan-ai asternut cele de pe-aici.

Poate c-asa ai simtit desfunzand muntii .

Mi-amintesti , cu acest text,  de o remarca a lui Mircea Eliade din Memoriile sale cand si-a dat seama pentru prima data in viata ca, in cercetare, e cel mai bine sa vezi cu ochii tai proprii,   sa mergi pe  textul original, si sa nu alergi la apele interpretatorilor in ale misticii(se plangea de Les Inities de Schure-v. http://www.scribd.com/doc/2292969/Mircea-Eliade-Memorii, p.31).

M-au izbit in textul tau cateva sintagme si imbinari semantice ce incearca sa urce la sinteze ale teofaniei  de suflet.

Le amintesc :  asteptarea nebotezata de « nici o mireasa », « …Numele vindecator de rana », « Nenumitul »(aici nu ma pot opri sa nu ma gandesc la sf. Dionisie Areopagitul din Numele dumnezeiesti), « …mire pentru mireasa moarta »(se pare ca exista o anumita nepasare a mortii ce se-apleaca paradoxal  viului in text), varful Omul si « zalogul pentru amintirea Numelui », cele noua fecioare, si a 10-a, transfigurarea simturilor prin ridicarea in vazduh, « aprinderea de dorinta stramosilor » ce se- mbiba cu « dragostea de la inceputul neamului », cel din urma alungat din pestera se protapeste chiar ‘naintea celorlalti( ?!). Il avem si pe Dionysus, si Gura de rai, Dragaica si Sanziana.

Concluzia : Sanziana egipteanca, traca, si semita, doar una si nu stiu si daca si aceeasi.

De urma egipteana nu stiam : in Parentalia lui Parvan, cel putin, se aminteste de influenta gandului de nemurire de la greci(v. p. 6  in http://www.scribd.com/doc/16695140/Vasile-Parvan-Pentru-pomenirea-impratului-Traian-Parentalia). Cand am trecut la Ovidiu Dramba sa vad despre panteonul din Egiptul antic, ceea ce domina era zeul soarelui Ra, pe langa alte zeitati, ca Osiris, Nut , Seth(Ov. Dramba , istoria culturii si civilizatiei, Buc. 1984, , p. 140).

Poate ca te referi la ce-ai marturisit in legatura cu Deceneu si Burebista pe cand voia sa se alieze cu Egiptuln(v. http://ro.netlog.com/ilina_palici/blog/blogid=1342829#comments).

Radacina traca si semita, mai mult decat plauzibile, desi nu stiu exact cand si cum au inlocuit evreii politeismul lor initial(se pare ca Moise s-a straduit in mod deosebit).

In legatura cu rolul de neinlocuit al femeii dace si cum ardea Dionysus in ele, si cum biruie ele impreuna cu barbatul, am gasit ceva aidoma tot in Parentalia, la p. 20 a textului(v. http://www.scribd.com/doc/16695140/Vasile-Parvan-Pentru-pomenirea-impratului-Traian-Parentalia).

Am remarcat, deasemenea, ca Daicoviciu nu-l prea inghitea pe Parvan, il numea prea “subiectiv” si neclar, atunci cand incearca sa vorbeasca de “pretinsul monotheism al getilor” in Herodot si pretinsul monoteism al getilor, Dacica, p. 18-21). Articolul il echivaleaza sau nu pe Zamolxe cu Gebeleizis.

Posted in Uncategorized | Scrie un comentariu

MIRCEA ELIADE-SACRUL SI PROFANUL

Le sacre et le prophane par Mircea Eliade

Mi-a placut titlul cartii (ca si continutul), pentru ca m-a interesat dintotdeauna structura antinomica a termenilor ce ne inconjoara.

Voiam sa vad cum descrie Eliade sacrul, profanul, interdependenta sau nemernicia dintre acesti doi termeni.

Concluzia va fi ca se intrepatrund, nu-si pot iesi unul din altul, si ca mitul staruie in areligios, chiar si atunci cand se desacralizeaza cu totul sau partial.

Eliade foloseste termenul de hierofanie, spre deosebire de Rudolf Otto care-l intrebuinteaza pe cel de “numinos”.

Domina, deasemenea, in text, manifestarea cosmosului ca hierofanie, un simt aproape nemaintalnit la omul de azi.

Sacrul impune experienta spatiului neomogen, pe cand profanul aduce omogenitate in tot.

Consacrarea unui loc va da dovada de o repetare a cosmogoniei;ideea n-am mai intalnit-o la altcineva, doar in privirea Fer.  Pr. Prof. Dumitru Staniloae atunci cand se nutrea cu duhul din muntii din apropierea satului sau natal, muntele fiind un axis mundi pentru Fericirea-Sa.

Tratarea temei timpului, si, respectiv, a discontinuitatii timpului in cazul areligiosului, va implini multi termeni ce definesc originea, cosmogonia, staruirea noastra in actualizarea a ceea ce a fost si va fi ca centru a fiintei noastre.

In conceptia lui Eliade, mitul va vorbi de Realitatea totala.

“Orice creatie e o izbucnire de energie in lume”-p. 57.

Omul religios se faureste pe sine. Si aceasta o vedem mai ales la cei cu experienta monastica in Romania de azi…

Omul zilelor noastre nu mai are experienta sfinteniei cosmice a omului mitic, totul se dilueaza, devine o simpla emotie omeneasca, de ex. arta pentru arta(p. 88).

O alta observatie care m-a uimit(n-am mai intalnit-o niciunde) este aceea ca mostenirea mitica pastratoare a panopliei cosmice significante global pe care inca o mai intalnim la ruralii Europei de astazi a fost si este o mostenire din cele mai vechi timpuri, chiar inainte de acum o mie de ani(p. 93).

O alta idee interesanta, si cred ca va domina ca adevar istoric, este aceea ca toate ideologiile la care suntem supusi de-a lungul mileniilor, anilor, veacurilor, (ca de pilda cea pe care ne-a servit-o Marx cu a sa filosofie a sperantei crestine a imbunatatirii vietii proletariatului, sic!, -pe care Eliade il distanteaza de Croce si Ortega y Gasset), nu sunt decat tot tragisme mitice ale omului areligios ce s-asterne chiar in ipostaza de  ireligios in miticul de altadata.

Incheierea cartii vine cu o deschidere catre studiu din partea filosofilor, teologilor, psihologilor, si anume aceea a formei in care caderea lui Adam s-a facut prin prabusirea “religiozitatii” in strafundurile inconstientului…

Bibliografia folosita de Eliade e enorma: ii cuprinde pe J. Cuillandre, A. J. Wensinck, A. Coomaraswamy, H. Corbin, O. Cullmann, H. Ch. Puech, R. Caillois, Br. Malinowski, Sir James Frazer, H. Webster, E. Durkheim, R. Otto, W. Bogoras.

Ma uimeeeeeeste Mircea Eliade!

Posted in Uncategorized | Scrie un comentariu

SFANTUL POLICARP:60-155

Eusebiu se slujeste de Contra ereziilor a Sf. Irineu si Martiriul Sf. Policarp.

Stanca “neclintita”, cu mosteniri de pamant in  jurul Smirnei, nascut pagan, dar traind cu inima hristica.

Fost ucenic al apostolilor, stiindu-l pe Ioan Apostolul, ce refuzase-a se scalda la termele din Efes cu Cerint ereticul, si pe cei ce L-au vazut pe Domnul.

Va fi vizitat de Sf. Ignatie in drumul spre martiriu.

Se va-ntalni cu Anicet, episcop din apus, cu care era-n comuniune, si cu care va invata sa tina traditia presbiterilor ce l-au precedat(Pr. Ioan Coman, Patrologie, 1984, p. 149).

Probabil va suferi martiriu pe la sfarsitul domniei lui Marcu Aureliu, pe la 156, sau dupa infrangerea lui Decebal de catre Traian, pe la 106.

Are vedenia, ‘nainte de-a muri, a unei perne de aur pe care doarme asuprit .

Se roaga pentru toti ‘nainte de martiriu, nu da nici o atentie “norocului” lui Cezar.Multimea ii racneste ca-l vrea ucis de leu, si-apoi intinde-aprinse gateje spre ardere pe rug.

Trup inconjurat de flacara martiriului, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

Scrisoarea catre Filipeni e de tinuta modesta, dar poarta-n ea hristologia si soteriologia aflate -n trupul Bisericii pana acum.

Trateaza despre ierarhie, se combate lacomia.

Marturisindu-L pe Hristos in flacari, si in oase, si-n plecaciunea vietii catre Imparat.

 

Posted in Uncategorized | Scrie un comentariu

CONSPECTE DIN “NORMALITATE” :PLATON SI HURDUZEU

——————————————–

PLATON

“Normalitatea e lucrarea firii”.

Libertatea e in responsabilitate fata de normalitate.

Romania are un deficit urias de normalitate.

—————-

DE CE SUNTEM MEREU DESCOPERITI

Adevarata constiinta nu te invata doar zadarnicia lucrurilor ci si valoarea lor.

—————————-

REEDUCAREA CONTINUA

D. BACU SI GH. BORDEIANU MARURISESC DESPRE INCHISOARE.

Romania a trecut prin toate ideologiile.

Anarhie politica si sociala.

————————————–

NEOCONSERVATORUL SINTETIC

CIE E DE STANGA DEVINE DE DREAPTA SI INVERS
—————————————————-

A TREIA FORTA-ROMANIA PROFUNDA

Conformismul non-conformist a devenit regula.

sISTEMUL E UNIT PRIN CEEA CE DETESTA:dUMNEZEUL INTRUPAT SI PERSOANA.

sI stalpul societatii si marginalul sunt le fel de dependenti de sistem, sub aspectul lui bursier-industrial unul, si sub aspectul lui de asistenta sociala celalalt.

Marginalul e trecatorul. Omul care sta pe propriile picioare, a carui marginalitate e traita ca detasare de lume.

Libertatea e teonoma: nu L-am caut pe Dumnezeu daca nu l-am fi gasit.

A fi liber inseamna a-ti duce crucea.

Definita comunatarist, persoana a fost abolita in numele ontologismului societal si al mecanicii politice.

Ii citeste pe Vianu MUresan, daniel Cristea_enache, Dan Puric, Dan Stanca, razvan Codrescu, Doina rusti, Ciprian Sulea, Augustin IOan,

Culturii romane ii lipseste personalitatea.

Suntem pe cale de a deveni o tara de defecte.

Imi plac oamenii care lupta pentru ceva concret.

A fi intelectual inseamna a asuma sacerdotiul nimicului.

Eu lupt pentru vechea Romanie.

La Agora se publicau Kant, Aristotel, Grigore Tausan despre Plotin, Bernea, Ion Petrovici, Pan Vizirescu.

Pe mine ma intereseaza omul normal, plin de traditie.

Dupa 1989, intelectualii s-au dus pe panta stangii neo-comuniste.

Romanii sunt guvernati in apatia lor.

——————–

INTERVIU CU OVIDIU HURDUZEU

“…prin scrisul meu vreau sa promovez spiritul critic.

Retorica autonomiei personale creeaza hedonism in masa.

Am citit carti ca sa supravietuiesc in lume.

CARTI RECOMANDATE:EMINESCU-OPERE POLITICE
TUTEA-OMUL, TRATAT DE ANTROPOLOGIE CRESTINA
STANILOAE
E. BERNEA
MIRCEA VULCANESCU
NAE IONESCU
CIORAN
N. CRAINIC
FLORENSKY
BERDIAEV
YANNARAS
MIGUEL DE UNAMUNO

GUY DEBORD-SOCIETATEA SPECTACOLULUI

JACQUES ELLUL, cu la technique ou l’enjeu du siecle, la metamorphose du bourgeois, propagandes, la subversion du christianisme,

L’autopsie d’une revolution.

Cartea -eveniment e un subiect trait.

Da vinci cod incearca sa ne socheze emotional.

Omul este menit sa fie persoana-eveniment.

Natura noastra umana nu poate fi distrusa nici in conditiile cele mai vitrege, intrucat noi suntem creati dupa chipul lui Dumnezeu. Ne-am pierdut insa asemanarea cu Dumnezeu.

Cui ii mai pasa de chat-urile tinerilor de pe Internet?

Solutii: a nu te lasa amagit; bibliotecile, bisericile, arta, duhovnicii, maestrii, traditia, natura.

————————————–

PERSOANA-EVENIMENT:HURDUZEU

Revolutia se opune istoriei concrete.

Orice revolutie e totalitara, pentru ca vizeaza schimbarea valorii intregi.

Cu Iliescu et co, marea problema a Romaniei n-a mai fost internationalismul comunist al grupului criminal Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari georgescu, Gheorghiu Dej, ci colaborationismul legionar de care s-a facut vinovat Nae Ionescu.

CARACTERISTICILE REVOLUTIEI CONEXIONISTE

E RETEAUA. Banul face din om o entitate intesanjabila.

Circulatia imaginilor e o pseudorealitate.

Nici un alt adevar dinafara nu este acceptat.

Precum fiat money, vorbele goale circula fara acoperire.

Are loc pauperizarea discursului intelectual.

Nu mai exista decat un singur text:textul uman.

Hurduzeu intelege ce-i aia buba coapta(p.38).

Comunismul e inlocuit de globalizare, economia de piata controlata prin parghiile capitalismului corporatist-financiar.

Noua ortodoxie se induhovniceste englezeste:the Orthodox way.

Reteaua cultiva ecclectismul, asimileaza punctele de vedere opuse.

Au disparut capitalistii micului paris, vine masoneria postmoderna a tehnocratilor si a mafiotilior afaceristi.

Fiecare retea ne feliaza, nu ne mai permite sa ne adunam intr-o persoana.

Fundamentalistii, globalistii si ecumenistii merg mana in mana

————————
HIPERCOMPLEXITATEA PAGUBOASA

GLOBAL INSEAMNA TOTUL SI NIMIC.

HIPERCOMPLEXITATEA NE DUCE SPRE COLAPS.

Doar in ultimii 6000 de ani au aparut statele interdependente, org ierarhic.

satul dispare.

Mars spre anihilare mentala.

—————————————

GANDIREA DEZANTRUPATA SI TENTATIA GNOSTICA

Gandirea dezantrupata isi are sorgintea in tehnoza moderna.

LARVATUS PRODEO

Gbosticismul e apanajul specialistilor.

SF. AUGUSTIN, KANT, GOETHE,, BASILIDES, VALENTINUS, MARCION, BAUDRILLARD, DERRIDA, HANS JONAS, IOAN PETRU CULIANU.

Omul postmodern e gnostic prin excelenta.

Legaturi intre gnosticism si cabala.

GNOSTICISM SI TRIUMFUL SUBIECTIVITATII

LA DERRIDA NU VOR MAI EXISTA IERARHII

In gnosticism , libertatea, obtinuta prin afirmarea de sine, este vazuta ca marca a divinitatii.

Mediul ideal de manifestare a eului dezaintrupat este habitatul sau cadrul”descarnat”:biroul transnationalei, mall-ul, spatiul virtual, spectacolul media si discursul ideologizant.

“…eonii emanat de Bruxelles”

Masina informationala a gnosticismului e preluata de lumea internetului.

Se trece de la o economie fizica la una metafizica.

Miza lor finala-salvarea unei omeniri abstracte.

Il adora pe Dalai Lama care militeaza pt. o conducere mondiala a politiei care sa ne conduca.

————————————————-

IDEOLOGIA UMANISMULUI SECULARIZAT

V. UNESCO SI relifia care e produs creat de animalul social!

Umanistul e lipsit de orice transcendenta.

MANIFESTUL UMANIST II e redactat in 1973 de Kurtz si Wilson, si ii elimina pe crestini.

Icoanele sunt rele , nu si explorarile sexuale(p.59).

Umanismul secular eludeaza problema ontologica.

BBBB

——————————————–

PLATON

“Normalitatea e lucrarea firii”.

Libertatea e in responsabilitate fata de normalitate.

Romania are un deficit urias de normalitate.

—————-

DE CE SUNTEM MEREU DESCOPERITI

Adevarata constiinta nu te invata doar zadarnicia lucrurilor ci si valoarea lor.

—————————-

REEDUCAREA CONTINUA

D. BACU SI GH. BORDEIANU MARURISESC DESPRE INCHISOARE.

Romania a trecut prin toate ideologiile.

Anarhie politica si sociala.

————————————–

NEOCONSERVATORUL SINTETIC

CINE E DE STANGA DEVINE DE DREAPTA SI INVERS
—————————————————-

A TREIA FORTA-ROMANIA PROFUNDA

Conformismul non-conformist a devenit regula.

SISTEMUL E UNIT PRIN CEEA CE DETESTA:DUMNEZEUL INTRUPAT SI PERSOANA.

I stalpul societatii si marginalul sunt le fel de dependenti de sistem, sub aspectul lui bursier-industrial unul, si sub aspectul lui de asistenta sociala celalalt.

Marginalul e trecatorul. Omul care sta pe propriile picioare, a carui marginalitate e traita ca detasare de lume.

Libertatea e teonoma: nu L-am caut pe Dumnezeu daca nu l-am fi gasit.

A fi liber inseamna a-ti duce crucea.

Definita comunatarist, persoana a fost abolita in numele ontologismului societal si al mecanicii politice.

Ii citeste pe Vianu Muresan, Daniel Cristea-Enache, Dan Puric, Dan Stanca, azvan Codrescu, Doina rRusti, Ciprian Sulea, Augustin Ioan,

Culturii romane ii lipseste personalitatea.

Suntem pe cale de a deveni o tara de defecte.

Imi plac oamenii care lupta pentru ceva concret.

A fi intelectual inseamna a asuma sacerdotiul nimicului.

Eu lupt pentru vechea Romanie.

La Agora se publicau Kant, Aristotel, Grigore Tausan , despre Plotin, Bernea, Ion Petrovici, Pan Vizirescu.

Pe mine ma intereseaza omul normal, plin de traditie.

Dupa 1989, intelectualii s-au dus pe panta stangii neo-comuniste.

Romanii sunt guvernati in apatia lor.

——————–

INTERVIU CU OVIDIU HURDUZEU

“…prin scrisul meu vreau sa promovez spiritul critic.

Retorica autonomiei personale creeaza hedonism in masa.

Am citit carti ca sa supravietuiesc in lume.”

CARTI RECOMANDATE:EMINESCU-OPERE POLITICE
TUTEA-OMUL, TRATAT DE ANTROPOLOGIE CRESTINA
STANILOAE
E. BERNEA
MIRCEA VULCANESCU
NAE IONESCU
CIORAN
N. CRAINIC
FLORENSKY
BERDIAEV
YANNARAS
MIGUEL DE UNAMUNO

GUY DEBORD-SOCIETATEA SPECTACOLULUI

JACQUES ELLUL, cu “La technique ou l’enjeu du siecle, La metamorphose du bourgeois, Propagandes, La subversion du christianisme,

L’autopsie d’une revolution”.

Cartea -eveniment e un subiect trait.

Da Vinci Code  incearca sa ne socheze emotional.

Omul este menit sa fie persoana-eveniment.

Natura noastra umana nu poate fi distrusa nici in conditiile cele mai vitrege, intrucat noi suntem creati dupa chipul lui Dumnezeu. Ne-am pierdut insa asemanarea cu Dumnezeu.

Cui ii mai pasa de chat-urile tinerilor de pe Internet?

Solutii: a nu te lasa amagit; bibliotecile, bisericile, arta, duhovnicii, maestrii, traditia, natura.

————————————–

PERSOANA-EVENIMENT:HURDUZEU

Revolutia se opune istoriei concrete.

Orice revolutie e totalitara, pentru ca vizeaza schimbarea valorii intregi.

Cu Iliescu et co, marea problema a Romaniei n-a mai fost internationalismul comunist al grupului criminal Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu, Gheorghiu Dej, ci colaborationismul legionar de care s-a facut vinovat Nae Ionescu.

CARACTERISTICILE REVOLUTIEI CONEXIONISTE

E RETEAUA. Banul face din om o entitate intesanjabila.

Circulatia imaginilor e o pseudorealitate.

Nici un alt adevar dinafara nu este acceptat.

Precum fiat money, vorbele goale circula fara acoperire.

Are loc pauperizarea discursului intelectual.

Nu mai exista decat un singur text:textul uman.

Hurduzeu intelege ce-i aia buba coapta(p.38).

Comunismul e inlocuit de globalizare, economia de piata controlata prin parghiile capitalismului corporatist-financiar.

Noua ortodoxie se induhovniceste englezeste:The Orthodox way.

Reteaua cultiva ecclectismul, asimileaza punctele de vedere opuse.

Au disparut capitalistii micului Paris, vine masoneria postmoderna a tehnocratilor si a mafiotilior afaceristi.

Fiecare retea ne feliaza, nu ne mai permite sa ne adunam intr-o persoana.

Fundamentalistii, globalistii si ecumenistii merg mana in mana.

————————
HIPERCOMPLEXITATEA PAGUBOASA

GLOBAL INSEAMNA TOTUL SI NIMIC.

HIPERCOMPLEXITATEA NE DUCE SPRE COLAPS.

Doar in ultimii 6000 de ani au aparut statele interdependente, org ierarhic.

Satul dispare.

Mars spre anihilare mentala.

—————————————

GANDIREA DEZANTRUPATA SI TENTATIA GNOSTICA

Gandirea dezantrupata isi are sorgintea in tehnoza moderna.

LARVATUS PRODEO

Gnosticismul e apanajul specialistilor.

SF. AUGUSTIN, KANT, GOETHE,, BASILIDES, VALENTINUS, MARCION, BAUDRILLARD, DERRIDA, HANS JONAS, IOAN PETRU CULIANU.

Omul postmodern e gnostic prin excelenta.

Legaturi intre gnosticism si cabala.

GNOSTICISM SI TRIUMFUL SUBIECTIVITATII

LA DERRIDA NU VOR MAI EXISTA IERARHII.

In gnosticism , libertatea, obtinuta prin afirmarea de sine, este vazuta ca marca a divinitatii.

Mediul ideal de manifestare a eului dezaintrupat este habitatul sau cadrul”descarnat”:biroul transnationalei, mall-ul, spatiul virtual, spectacolul media si discursul ideologizant.

“…eonii emanat de Bruxelles”

Masina informationala a gnosticismului e preluata de lumea internetului.

Se trece de la o economie fizica la una metafizica.

Miza lor finala-salvarea unei omeniri abstracte.

Il adora pe Dalai Lama care militeaza pt. o conducere mondiala a politiei care sa ne conduca.

————————————————-

IDEOLOGIA UMANISMULUI SECULARIZAT

V. UNESCO SI religia care e produs creat de animalul social!

Umanistul e lipsit de orice transcendenta.

MANIFESTUL UMANIST II e redactat in 1973 de Kurtz si Wilson, si ii elimina pe crestini.

Icoanele sunt rele , nu si explorarile sexuale(p.59).

Umanismul secular eludeaza problema ontologica.

Posted in Uncategorized | Scrie un comentariu

DE BUNAVESTIRE 2011

Multumim, Doamne, c-ai trimis  azi glas prin Gabriel Arhanghelul!

Multumim c-ai asteptat atata pana ce Glasu-a fost primit de Maica ta si Maica Noastra!

C-astepti ca noi sa-Ti glasuim tacut si netacut!

Multumim  pentru  faptul ca stii ce mult ne bucura Glasu-Ti, ce mult ne bucura Maica-ne,  ce marime de-Mparateasa Maica mijloceste pentru toti!

Bunavestirea daruita noua…

Darul glasuirii Tale!

Multumim  pentru  liturghia Glasului tau ce striga in pustiul nostru!

Multumim  pentru  inima din Glas!

Posted in Uncategorized | Scrie un comentariu